Zbor anulat: care sunt drepturile dumneavoastră în calitate de pasager aerian
În fiecare zi mii de zboruri sunt anulate în întreaga lume din diverse motive. Chiar dacă vă aflați într-un astfel de impas, există câteva reguli pe care compania aeriană trebuie să le urmeze și sunt în favoarea dumnevoastră. În următoarele secțiuni puteți afla mai multe despre drepturile pasagerilor aerieni și ce trebuie să faceți în cazul unui zbor anulat.
Anulări zbor în cadrul Uniunii Europene
În 2004, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul 261 (pe scurt, CE 261), care a stabilit norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în cazul unui zbor anulat. Pasagerii pot solicita între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța călătoriei. Există însă câteva aspecte, pe care le discutăm în cele ce urmează.
Ce zboruri sunt incluse?
Regulamentul (CE) nr. 261/2004, stabilește norme valabile pe întreg teritoriul aerian UE, precum și Islanda, Norvegia, Elveția și regiunile ultraperiferice - adică Guyana Franceză, Martinica, Mayotte, Guadelupa și Insula Réunion, Saint-Martin, Madeira și Azore și Insulele Canare.
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 este aplicabil tuturor zborurilor care pleacă din Uniunea Europeană, indiferent dacă zborul se desfășoară în interiorul Uniunii Europene sau internațional. Zborurile care ajung în Uniunea Europeană sunt incluse în măsura în care sunt operate de un transportator aerian cu sediul în Uniunea Europeană.
Itinerariul călătoriei
|
Compania aeriană europeană
|
Compania aeriană din afara Europei
|
Din UE în UE
|
În domeniul de aplicare al regulamentului
|
În domeniul de aplicare al regulamentului
|
Din UE în afara UE
|
În domeniul de aplicare al regulamentului
|
În domeniul de aplicare al regulamentului
|
Din afara UE în UE
|
În domeniul de aplicare al regulamentului
|
În afara domeniului de aplicare al regulamentului
|
Din afara UE în afara UE
|
În afara domeniului de aplicare al regulamentului
|
În afara domeniului de aplicare al regulamentului
|
Să analizăm câteva exemple. Presupunem că urmează să călătoriți:
- de la Milano la Paris: zborul intră în domeniul de aplicare al regulamentului, indiferent de compania aeriană.
- de la Roma la New York, cu American Airlines: zborul intră în domeniul de aplicare al regulamentului, deși este operat de o companie aeriană din afara Europei, deoarece aeronava pleacă din UE.
- de la Toronto la Amsterdam cu KLM: zborul intră în domeniul de aplicare al regulamentului, deși pleacă din afara UE, deoarece este operat de o companie aeriană europeană.
- de la Toronto la Amsterdam cu Air Canada: zborul este în afara domeniului de aplicare al regulemantului, deoarece pleacă din afara UE și este operat de o companie aeriană din afara Europei.
Cea mai ușoară modalitate de a afla dacă Regulamentul este aplicabil zborului dumneavoastră anulat și dacă aveți dreptul la compensație este să completați scurtul nostru formular.
Ce zbor este considerat anulat și eligibil pentru compensație?
Dacă decideți să vă anulați călătoria, nu aveți dreptul la compensație conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004. Compensația se aplică numai în cazurile în care anularea este efectuată de compania aeriană.
În cazul în care compania aeriană v-a anunțat în legatură cu anulare cu 14 zile sau mai mult înainte de zbor, compensația nu este aplicabilă. Dacă v-a anunțat cu mai puțin de 14 zile înainte de zbor, obligația de a plăti depinde de capacitatea acestora de a vă găsi un zbor alternativ, respectând următoarele constrângeri de timp:
Notificare înainte de plecare
|
Zbor alternativ
|
Dreptul la compensație
|
Mai mult de 14 zile
|
Irelevant
|
Nu
|
7-13 zile
|
Nu a plecat cu mai mult de 2 ore mai devreme și nu a ajuns cu mai mult de 4 ore întarziere
|
Nu
|
7-13 zile
|
A plecat cu 2 sau mai multe ore mai devreme și a ajuns cu 4 sau mai multe ore întarziere
|
Da
|
Mai puțin de 7 zile
|
Nu a plecat cu mai mult de o ora mai devreme și nu a ajuns cu mai mult de 2 ore întarziere
|
Nu
|
Mai puțin de 7 zile
|
A plecat cu o oră sau mai mult mai devreme și a ajuns cu 2 sau mai multe ore întarziere
|
Da
|
Rețineți că ambele condiții trebuie îndeplinite simultan. Să presupunem că ați fost anunțat cu privire la anularea zborului cu 5 zile înainte de data programată a acestuia. Compania aeriană vă oferă un zbor alternativ care ajunge la destinația finală cu mai puțin de 2 ore întarziere prin comparație cu zborul inițial DAR care pleacă cu mai mult de o oră mai devreme. În acest caz, aveți dreptul la despăgubiri. Aflați mai multe detalii privind valoarea compensației mai jos.
Pentru zborurile anulate din cauza unor circumstanțe extraordinare, compensația nu este aplicabilă
Dacă zborul a fost anulat din cauza unor circumstanțe extraordinare, compania aeriană nu poate fi trasă la răspundere și nu este obligată să plătească compensații. Circumstanțele extraordinare includ condițiile meteorologice nefavorabile, restricții legate de traficul aerian, ciocnirea aeronavei cu o pasăre, urgență medicală, amenințări de securitate, tulburări politice etc.
"Defecțiunile tehnice" sau "dificultățile operaționale" nu scuză compania aeriană de la plata compensațiilor. Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis în mai multe rânduri că aceste circumstanțe nu sunt extraordinare, iar compania aeriană a trebuit să plătească compensații, atunci când un zbor a fost anulat din astfel de motive, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
Cea mai ușoară modalitate de a afla dacă Regulamentul este aplicabil pentru zborului dumneavoastră anulat și dacă aveți dreptul la compensație este să completați scurtul nostru formular.
Sunt zborurile care pleacă mai devreme cu câteva ore, în domeniul de aplicare al regulamentului
Când zborul pleacă mai devreme cu câteva ore, se consideră ca fiind zbor anulat, deoarece compania aeriană nu și-a respectat planul de zbor inițial. Ca atare, regulile privind un zbor anulat sunt aplicabile și este posibil să aveți dreptul la despăgubiri.
Care este valoarea compensației pe care o pot revendica pentru zborul meu anulat?
Valoarea compensației variază între 250 și 600 euro și se calculează în funcție de distanța dintre punctul de plecare și destinația finală, durata întârzierii, dacă ați fost de acord cu un zbor alternativ și dacă zborul era pe teritoriul Europei sau nu. Consultați tabelul de mai jos pentru mai multe detalii.
Durata întârzierii la destinația finală
|
Distanţa
|
Mai puțin de 2 ore
|
2 până la 3 ore
|
3 până la 4 ore
|
Mai mult de 4 ore
|
Fără a ajunge la destinația finală
|
|
125€
|
250€
|
250€
|
250€
|
250€
|
Zboruri sub 1,500 km
|
200€
|
200€
|
400€
|
400€
|
400€
|
Zboruri în interiorul Uniunii Europene de peste 1,500 km
|
200€
|
200€
|
400€
|
400€
|
400€
|
Zboruri în afara Uniunii Europene cuprinse între 1,500 si 3,500 km
|
300€
|
300€
|
300€
|
600€
|
600€
|
Zboruri în afara Uniunii Europene de peste 3,500 km
|
După cum puteți observa în tabel, este posibil să aveți dreptul la jumătate din valoarea maximă a compensației, atunci când întârzierea la destinație este considerată rezonabilă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
În cazul în care refuzați zborul alternativ oferit, sunteți eligibil pentru compensație și rambursarea costului biletului de avion. În plus, atunci când este necesar, compania aeriană trebuie să vă ofere un zbor înapoi la punctul de plecare.
Ce faceți dacă aveți zboruri de legătură?
Atunci când călătoria dumneavoastră include una sau mai multe zboruri de legătură, suma compensatorie va depinde de mai mulți factori:
- Toate zborurile trebuiesc procesate cu un singur număr al rezervării
- Zborurile dumneavoastră trebuie să fie eligibile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 261/2004 așa cum este descris în "Ce zbor este considerat anulat și eligibil pentru compensație?"
- Distanța eligibilă
Atunci când se calculează distanța eligibilă, se ia în considerare și zborul anulat:
- Zborurile ulterioare celui anulat, indiferent dacă au fost operate de aceeași companie aeriană sau nu
- Zborurile anterioare celui anulat, dacă au fost operate de aceeași companie aeriană responsabilă de anulare
De exemplu, călătoriți de la Sofia la Toronto, cu o conexiune la Roma și o altă conexiune la Paris, o singură rezervare și același număr al rezervării (PNR). Să ne imaginăm următorul scenariu:
Zborul de la Roma la Paris, operat de Alitalia, a fost anulat și veți pierde zborul de legătură Paris - Toronto operat de Air France. Distanța eligibilă este cea dintre Roma și Toronto, chiar dacă Alitalia nu a operat ultimul zbor. Valoarea compensației este de 600 de euro.
Zbor de la Sofia la Paris cu o conexiune la Roma, o singură rezervare și același număr al rezervării (PNR). Zborul de la Roma la Paris, operat de Alitalia, a fost anulat. Dacă Alitalia este compania aeriană operatoare și a primului zbor dintre Sofia și Roma, aveți dreptul la 400€, deoarece distanța Sofia-Paris este între 1500 și 3500 km. În cazul în care primul zbor este operat de o altă companie aeriană, aveți dreptul la 250€, deoarece doar zborul Roma-Paris este eligibil și distanța dintre cele două orașe este mai mică de 1500 km.
Rețineți că în toate cazurile, dacă ați rezervat biletele separat, cu numere ale rezervării diferite, nu aveți dreptul la compensație.
În concluzie, atunci când aveți zboruri de legatură, rezervate în cadrul aceleiași rezervări, valoarea compensației este calculată în funcție de distanța totală dintre punctul inițial de plecare și destinația finală, indiferent de numărul de conexiuni pe care le-ați avut între timp. Compania aeriană care a cauzat întreruperea călătoriei este responsabilă și trebuie să plătească compensația.
Ce documente trebuie să păstrez pentru a solicita daune?
Chiar dacă aveți o reclamație valabilă, companiile aeriene vor încerca să găsească o cale de a o respinge. Un exemplu este solicitarea de informații suplimentare, cum ar fi biletul dumneavoastră de îmbarcare, biletul electronic, eticheta pentru bagaje și alte documente de călătorie. Deși compania aeriană deține toate informațiile dumneavoastră, (CE) 261/2004 oferă companiei aeriene permisiunea de a solicita anumite informații înainte de a accepta solicitarea dumneavoastră. Pentru a crește șansele de succes, asigurați-vă că păstrați anumite informații după ce ați ajuns la destinația finală.
- Păstrați toate documentele legate de zborul dumneavoastră și/sau ale zborurilor alternative. Acestea sunt biletul de îmbarcare, biletul electronic, confirmarea rezervării, eticheta pentru bagaje, etc. De asemenea, este bine să păstrați chitanțele/facturile pentru cheltuieli suplimentare, rezultate în urma zborului anulat.
- Încercați să aflați motivul anulării și, dacă este posibil, solicitați un document în acest sens. Este motivul o problemă tehnică a aeronavei sau poate echipajul a depășit orele de zbor?
Cât timp după un zbor anulat pot solicita compensația?
În funcție de țara în care își are sediul compania aeriană, există anumite termene pentru depunerea unei reclamații (termen de prescripție).
De exemplu, termenul de prescripție pentru Marea Britanie este de 6 ani. Asta înseamnă dacă zburați din sau în Marea Britanie, puteți depune o reclamație pentru un zbor care a avut loc în urmă cu 6 ani.
Țara
|
Termen de prescripție
|
|
Țara
|
Termen de prescripție
|
Austria
|
3 ani
|
|
Letonia
|
2 ani
|
Belgia
|
1 an
|
|
Lituania
|
3 ani
|
Bulgaria
|
3 ani
|
|
Luxemburg
|
10 ani
|
Croaţia
|
3 ani
|
|
Malta
|
Fără perioadă de prescripție
|
Cipru
|
6 ani
|
|
Olanda
|
2 ani
|
Republica Cehă
|
3 ani
|
|
Norvegia
|
3 ani
|
Danemarca
|
3 ani
|
|
Polonia
|
1 an
|
Estonia
|
3 ani
|
|
Portugalia
|
3 ani
|
Finlanda
|
3 ani
|
|
România
|
3 ani
|
Franţa
|
5 ani
|
|
Slovacia
|
2 ani
|
Germania
|
3 ani
|
|
Slovenia
|
2 ani
|
Grecia
|
5 ani
|
|
Spania
|
5 ani
|
Ungaria
|
5 ani
|
|
Suedia
|
3 ani |
Islanda
|
2 ani
|
|
Elveţia
|
2 ani |
Irlanda
|
6 ani
|
|
Regatul Unit
|
6 ani |
Italia
|
26 de luni
|
|
|
|
Ce alte drepturi am conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004, în cazul în care zborul meu este anulat?
Pe lângă faptul că solicitați compensația în urma zborului anulat, aveți și alte drepturi conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004.
Dreptul la rambursarea costului biletului de avion sau la redirecționare
Pe lângă compensația pe care o puteți obține ca urmare a neplăcerilor cauzate de anularea zborului, este posibil să aveți dreptul și la:
- Rambursarea integrală sau parțială a costului biletului de avion, plus un zbor de întoarcere înapoi la destinația dumneavoastră inițială (când este cazul).
- Cea mai convenabilă modalitate a de a ajunge la destinația finală. Dacă nu este disponibil un zbor alternativ, compania aeriană trebuie să plătească pentru transport (autobuz, tren sau orice altceva).
- Un alt bilet de avion la o dată ulterioară, către destinația dumnevoastră finală.
Aceste drepturi suplimentare nu afectează valoarea compensației pe care compania aeriană o datorează. Vă recomandăm să nu acceptați vouchere de călătorie sau mile de zbor în schimbul compensației.
Dreptul la deservire
Dacă sunteți forțat să stați în aeroport în urma unui zbor anulat, compania aeriană trebui să vă ofere asistenţă. Aveți dreptul la mese şi băuturi răcoritoare pe perioada aşteptării, precum și la accesul la telefon și e-mail. Compania aeriană trebuie să vă ofere de asemenea cazare hotelieră, precum și transportul dintre aeroport şi locul cazării.
Mulți pasageri consideră dreptul la deservire ca fiind compensația datorată. Rețineți că cele două sunt complet independente. Chiar dacă compania aeriană a plătit pentru hotel și mese, aveți în continuare dreptul la o compensație în urma unui zbor anulat.
Schimbarea clasei de călătorie
Atunci când singurele locuri disponibile ale unui zbor alternativ sunt situate într-o clasă superioară celei pe care ați achiziționat-o, compania aeriană nu vă poate percepe o taxă suplimentară. Cu toate acestea, dacă ar fi trebuit să zburați la clasa întâi și ca urmare a reprogramării, călătoriți în clasa economică, puteți cere o rambursare care variază între 35 și 75% din prețul inițial al biletului.
Pot solicita o compensație suplimentară?
Bineînțeles! Depunerea unei reclamații în urma unui zbor anulat, conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004, nu vă împiedică să solicitați o sumă compensatorie mai mare. Deși dinamica și procedurile sunt foarte diferite, unii pasageri au încercat să-și ceară drepturile în fața companiei pentru daunele cauzate de întârzierile de zbor. Un exemplu perfect ar putea fi, o pagubă în urma unei întâlniri de afaceri la care nu ați ajuns.
Cea mai ușoară modalitate de a afla dacă Regulamentul este aplicabil zborului dumneavoastră anulat și dacă aveți dreptul la compensație este să completați scurtul nostru formular.
Aflați mai multe despre CE 261 și despre drepturile dumneavoastră în UE.
Zboruri anulate în SUA
Reglementarea zborurilor anulate în SUA este destul de diferită. Spre deosebire de companiile aeriene din Uniunea Europeană, companiile aeriene americane nu sunt obligate să plătească compensații în urma zborurilor anulate. Având în vedere acest lucru, nu este neobișnuit ca pasagerii să primească din partea companiilor aeriene americane, vouchere de călătorie, mile de zbor și upgrade-uri ca o formă de compensaţie pentru inconvenientele cauzate.
Pentru zborurile interne ale SUA, drepturile dumneavoastră depind de condițiile generale ale companiei aeriene: nu există nicio reglementare federală aplicabilă. Drept urmare, drepturile pasagerilor în cazul anulării zborurilor diferă de la o companie la alta. În general, termenii și condițiile companiilor aeriene subliniază faptul că își rezervă dreptul de a modifica programul de zbor și nu că este răspunzătoare pentru daunele cauzate de un zbor anulat.
Atunci când o companie aeriană anulează un zbor, este posibil să vi se ofere reprogramare pentru urmatorul zbor disponibil sau o rambursare totală sau parțială, dar nu este necesar să vă compenseze.
Aflați mai multe despre drepturile pasagerilor în SUA.
Anulările zborurilor internaționale
Ca și în cazul Regulamentului (CE) nr. 261/2004, Convenția de la Montreal din 1999 a stabilit norme comune pentru a despăgubi pasagerii zborurilor internaționale între țările participante. Astăzi, peste 120 de națiuni s-au alăturat regulamentului.
Ce zboruri sunt incluse?
Convenția de la Montreal se aplică zborurilor internaționale și include zboruri între țările membre, precum și zboruri interne într-o țară membră care implică o oprire planificată într-o altă țară, indiferent dacă această țară a ratificat Convenția de la Montréal.
Itinerariul zborului
|
Conexiune planificată
|
Aplicabilitatea Convenției de la Montreal?
|
Dintr-o țară membră într-o altă țară membră
|
Irelevant
|
Da
|
În cadrul unei singure țari membre
|
Nu
|
Nu
|
În cadrul unei singure țari membre
|
Da, într-o țară membră
|
Da
|
În cadrul unei singure țari membre
|
Nu, într-o țară membră
|
Da
|
De exemplu:
- Zbor Rusia-Tailanda (ambele țări sunt membre): intră în domeniul de aplicare al Convenției de la Montreal
- Zbor intern în China fără escală: nu intră în domeniul de aplicare al Convenției de la Montreal
- Zbor China-China cu o escală în Tailanda (țară membră): intră în domeniul de aplicare al Convenției de la Montreal
- Zbor China-China, cu o escală în Vietnam (nu este țară membră): intră în domeniul de aplicare al Convenției de la Montreal
Este Convenției de la Montreal aplicabilă tuturor zborurilor anulate?
Ca și Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Convenția de la Montreal nu este aplicabilă atunci când zborul a fost anulat din cauza unor circumstanțe extraordinare. Astfel de cazuri includ condiții meteorologice nefavorabile, restricții legate de traficul aerian, ciocnirea aeronavei cu o pasăre, urgență medicală, amenințări de securitate, tulburări politice etc.
Compania aeriană poate renunța la obligația de a plăti compensații dacă a luat toate măsurile rezonabile pentru a preveni perturbarea zborului sau dacă nu a fost posibil să se ia măsuri.
Care este valoarea compensației pe care o pot revendica în urma unui zbor international anulat?
Spre deosebire de Regulamentul (CE) nr. 261/2004, Convenția de la Montreal nu garantează dreptul la compensației, în cazul întârzierii sau în cazul în care nu ajungeții deloc la destinația finală. Convenția de la Montreal acoperă numai "daunele" ca rezultat al anulării zborului.
"Daunele" pot fi interpretate în moduri diferite. Majoritatea țărilor consideră pierderile financiare și vătămările fizice ca daune, dar nu și stresul psihologic cauzat de anularea zborului.
În cazurile în care ați suferit daune conform Convenției de la Montreal, puteți solicita despăgubiri. Fondul Monetar Internațional (FMI) a stabilit o monedă numită Drepturi speciale de tragere (DST), pentru a calcula valoarea compensației. Începând cu decembrie 2017, rata de schimb a fost:
1 EUR = 0,84 SDR
1 USD = 0,70 SDR
Puteți verifica cursul de schimb aici.
Convenția de la Montreal vă permite să solicitați despăgubiri în valoare de până la 4,694 DST pentru daunele cauzate de întârzierea zborului.
Ce tip de documente ar trebui să păstrez pentru a solicita despăgubiri în baza Convenției de la Montreal?
Păstrați toate documentele legate de zborul dumneavoastră și/sau ale zborurilor alternative. Acestea sunt biletul de îmbarcare, biletul electronic, confirmarea rezervării, eticheta pentru bagaje, etc.
De asemenea, este bine să păstrați chitanțele/facturile pentru cheltuieli suplimentare, rezultate în urma zborului anulat, ca dovadă a daunelor financiare.
Încercați să aflați motivul anulării și, dacă este posibil, obțineți un document de la compania aeriană care atestă motivul anulării.
Cât timp după zborul întârziat pot solicita compensația?
Convenția de la Montreal vă permite să solicitați compensație pentru daune până la 2 ani de la zborul anulat. Cu toate acestea, vă recomandăm să trimiteți reclamația cât mai curând posibil după anulare.
Aflați mai multe despre drepturile dumneavoastră în calitate de pasager internațional.